Poveste pentru adormit copiii mari...

Am făcut bătături la ochi de câte tâmpenii mi s-a lovit privirea. Cred că am să urmez un curs de magie, ca să-mi amintesc unde dracu' am lăsat ochelarii ăia roz. Nu Oz, roz! Cum, care e diferenţa? În Oz, totul era verde. De fapt, pe undeva ai dreptate, orice culoare e bună, n-are nici un sens să mă cramponez de una anume. Atâta timp cât cutia e frumos colorată, ce importanţă mai are faptul că în ea e rahat?
A început să mă amuze să joc rolul prostului. Mai ales cu tine. Cred că o să scriu o carte despre asta: "Cea mai sigură metodă pentru păstrarea unităţii cuplului: prefă-te ca ai încredere totală, celălalt oricum se preface că e absolut sincer!"
Îţi mai aminteşti?
"quand'oltre alle Colonne, ed oltre ai liti
Cui strider l'onde all'attuffar del sole,
Parve udir su su la sera, agli infiniti
Flutti comesso, ritrovasti il raggio
Del sol caduto ..." Paşte, murgule, iarbă şi speră că o să mai gaseşti vreo rază de soare în toata babilonia asta! Auzi, romantism, poezie, nu puteai şi tu să scorneşti altceva decât bancurile astea răsuflate? Ei, da, sigur, supără-te acum! Tu eşti incriticabil, nu se poate atinge omul de tine nici cu o floare! Apropo', ştii ce inseamnă în elina veche athiganoi? Cei ce nu pot fi atinşi. Cum adică, de ce te fac ţigan? Chiar trebuie să iei totul aşa personal? Nu mai ştii de glumă când te simţi vizat? Mă jucam, numai! Încercam să aflu cum arăţi când te-apucă plânsul de furie. Bine, bine, hai s-o lăsăm baltă. Văd şi eu că nu pricepi nimic (de parc-ar fi ceva de priceput!)
Haide, mai bine, să ne jucăm cu focul, să vedem cine se arde primul!
Cum, nu vrei? Dragul meu, eşti pur şi simplu plicticos, n-ai în tine nici o fărâmă de spirit de aventură.
Ia spune-mi, tu ce crezi despre una care susţine sus şi tare că e amorezată lulea de Gigel al ei, sau cum l-o fi chemând, şi în acelaşi timp întrebă în stânga şi-n dreapta pe toată lumea - de ambe sexe - dacă nu cumva el e cam prost şi cam ţăran şi dacă nu se face cumva de râs cu el? Ce tot bombăneşti? Ce nu mă interesează, vreau să dorm? Eu aşa ţi-am răspuns când m-ai trezit la trei noaptea ca să mă întrebi dacă nevasta nuştiucui chiar îl iubeşte pe barbat'su ori s-a măritat cu el din interese sociale?! Bineînţeles, ţi-e rău şi vrei să dormi. Atunci, hai să-ţi spun o poveste, nu, pe cuvânt, e o poveste frumoasă şi nici nu e foarte lunga, aşa că n-o să oboseşti ascultând-o. Poate doar mâine, dupa ce te trezeşti, o să-ţi dai cu pumnii în cap. Bine, promit că nu te mai împung (deşi regret deja că am facut asta, îmi place atât de mult să te enervez din când în când ...)
Deci ... odată, n-are importanţă când, trăia undeva, într-un oraş, A.(da, era de gen feminin. De ce nu încep cu el? Pentru că e o poveste adevarată şi e o poveste spusă din punctul ei de vedere, aşa ca Făt - Frumos şi Idiot intră în scenă mai târziu. Şi nu mă mai întrerupe mereu, poveştile se ascultă, nu se comentează!). Bun, deci A., care trecuse printr-o perioadă foarte proastă de curând şi care - probabil că şi din cauza asta - tocmai pusese capăt unei relaţii de câţiva ani buni cu un individ ... De fapt, motivul pentru care s-a hotărât să termine toată tărăşenia era faptul că pur şi simplu obosise să fie don Quijote la infinit, iar celălalt să rămână, merçi bien - etern în rolul morii de vânt.
Gata, am terminat introducerea! În ziua din care incep povestea, A. trebuia să se întâlnească cu o colegă de la care urma să recupereze nişte acte şi cu care să mai discute şi alte chestii, mă rog, toate detaliile astea nu au nici o relevanţă în povestea noastră. Fapt este că, exact când A. a ajuns, colega ei a sunat-o (bineînţeles că pe mobil, că doar nu i-o fi trimis mesaje cu porumbei călători, suntem aproape în secolul XXI, ce naiba!) şi i-a spus că o să mai întârzie vreun sfert de oră, douăj' de minute. Ei, nu-i nimic, zise A., beau şi eu o cafea între timp, că oricum n-am apucat să comit gestul azi - dimineaţă. Zis şi făcut. Şi-a luat o cafea de la bufet şi s-a aşezat la o masă, în fumoar. Ah, trebuie să menţionez faptul că - minune mare - la ora aia nu era înghesuiala obişnuită acolo, adică nu că ar fi fost pustiu (la aproape zece mii de «maeştri» câţi mişunau prin oraş, asta era un lucru practic imposibil), dar se putea respira cât de cât şi nu te călca nimeni pe bătături (la propriu, că la figurat ...). Din motivele pe care le-am pomenit la inceputul poveştii şi, poate, şi din cauza curentului, A. avea o migrenă îngrozitoare şi, cum se întamplă de obicei în asemenea situaţii, nici un antinevralgic la îndemână. Aşa că şedea cu nasul în paharul cu cafea, suferind în tăcere, când cineva a întrebat-o dacă se poate aşeza la masa ei. A mormăit un da, sigur, fără să-si ridice nici măcar privirea, masa s-a mai populat cu vreo trei - patru persoane, iar ea a continuat să-şi rumege problemele şi să-i bombănească în gând colega care nu mai apărea odată. La un moment dat, a prins câteva frânturi din discuţia comesenilor, ceva cu o maşina furată şi descoperită la nişte unii de nu - ştiu - unde, o propunere în bătaie de joc pe care poliţiştii au facut-o păgubaşului, du-te şi ia-ţi maşina de la ăia şi, din cauza blestematei de migrene probabil, s-a trezit amestecându-se în vorbă. După primele trei cuvinte, a început să ridice şi ochii din pahar, iar privirea i s-a oprit asupra celui căruia îi tăiase vorba. Stătea chiar in faţa ei.

Atât. Mai departe? Te pomeneşti că o fi început să te intereseze povestea mea stupidă şi plicticoasă! Sigur, sigur, te amuză să mă asculţi debitând tâmpenii. Să vedem cine a spus tâmpenii şi cine nu, mâine, sau peste câteva zile, sau mai târziu! Să-ţi continui povestea: pe scurt, atracţia era, evident, reciprocă, aşa că au vorbit câteva ore bune, au vorbit şi a doua zi, şi a treia zi, şi a patra, şi în continuare cam vreo lună. De ce au discutat preţ de o lună dacă se simţeau aşa de atraşi unul de altul? Habar n-am, probabil că tocmai din cauza aia. Cum, cum adică? Aşa bine! Am zis că-ţi spun o poveste, nu că fac analize psihologice! Deci, cei doi şi-au povestit câte-n lună şi-n stele şi, într-un sfârşit, s-au hotărât să încerce marea cu degetul, el (ei, vezi, aici începe să-şi facă simţită prezenţa şi scumpul tău Făt - Frumos!) clamând că nu-l interesează doar aşa, o aventură, ea declarând că-l crede pe cuvânt, deşi... oricum nu mai era în stare să dea înapoi, fiindca îl dorea prea mult (probabil că o să regrete cândva asta, da-i mai bine să regreţi ce-ai făcut, decât ce nu. Ei bine, dragul meu, femeia chiar nu a crezut poeziile lui şi n-are nici o importanţă faptul că tu nu poti să accepţi ideea asta, numai şi numai pentru că impresia ta e că toate femeile sunt nişte gâşte! Marea majoritate aşa sunt, însă majoritate nu înseamnă unanimitate! Clar ?!)
În fine, ca să mai scurtez povestea, după luna aceea de parlamentări a început abrupt un soi de nebunie, o relaţie furibundă condimentată cu un joc de-a v-aţi ascunselea de lume, nemotivat prea solid, cauzat doar de dorinţa ei de a evita bârfele şi privirile iscoditoare şi de cea a lui de a ascunde legatura cu ea de alta şi viceversa (încercare nereuşită în nici un sens, oricum. O, doamne, sigur că voi vă credeţi întotdeauna iscusiţi în treburile astea, dar crede-mă pe cuvant că nu e tocmai aşa! A, nu mă crezi? Vrei să-ţi dovedesc? Mai ţii minte ce mi-ai spus despre cealaltă atunci când ne-am cunoscut? Că a fost odată ca niciodată, la la la,la,la, Bla bla !... Oare de ce ai întotdeauna atâtea probleme de rezolvat şi nu reuşim să ne vedem decât din an în paşte? Nici măcar nu mai auzi ce spun! Dormi! Poate e mai bine aşa, să nu ştii că ştiu ...)

Sfârşitul poveştii spune că, datorită dezideratelor lor existenţiale, mai mult ale lui decât ale ei, sau poate, totuşi, într-o măsură egală, ori poate invers, nu mai are nici o importanţă, oricum, cei doi nu au format niciodată un cuplu, cum poate s-ar fi aşteptat devoratorii asidui de telenovele. Fiecare trăia o viaţă vizibilă cu altcineva, părând că nici măcar nu se cunosc, tânjind pe ascuns unul după altul şi astâmpărându-şi viciul din când în când, pe furate.
Poate, totuşi, nu e decât un basm...Noapte bună !