După chipul şi asemănarea...

Azi m-au apucat oareşcare pandalii, din motive legate de ne_buna funcţionare a aparaturii din dotare, care, venită peste altele, mi-a cam pus capac sub forma unei crize urâţele de hipotensiune şi-am părăsit "fabrica" pe lumină...ba chiar devreme, recunosc! Oricum, nu mai puteam să fac nimic din treburi fără calculator...
Aşa că am îndemnat-o şi pe Zaza pe calea păcatului (nu c-ar fi fost un lucru extrem de complicat ăsta, Zaza e cvasi veşnic dispusă la hoinăreli prin oraş...)şi-am târât-o după mine, eh, nu unde credeţi voi, ci la doctor! M-am speriat şi eu, na! Cafeaua a venit pe urmă, la recomandarea lui nenea doctoru'(evident, după reproşul pe care mi-l face, pe bună dreptate, la fiecare vizită pe care i-o fac: "fată, să-ţi fie rusine! treci pe la mine numai când mai ai oleacă şi mori!"). După cafelele prescrise, pe care le-am înghiţit conştiincios, ca un pacient model ce sunt, ne-am fluturat reciproc cu Zaza din batiste în poarta faimosului domn Nelu şi-am pornit (eu) întru deturnarea vreunui taximetrist de la cine ştie ce fotbal cu băieţii, ori târguieli pentru nevastă, înspre "Curtea Miracolelor" unde rezidez cu onor. Şi, luată de val, m-am trezit c-am traversat urbea, din Romană pân-la mine... per pedes apostolorum. Trec peste faptul că, ne mai practicând sportul ăsta cam de multişor, mi s-au cam indesat femururile in bazin, ca să nu zic de-a dreptul în...coccis :)).
Altceva voiam, de fapt, să vă împărtăşesc: anume că, în lunga mea traversare citadină din după amiaza asta, n-am mai văzut nici tranşeele de pe străzi, nici craterele din trotuare, nu m-au mai indignat nici măcar norii groşi de praf înecăcios care plutesc peste tot...
Nu, ceea ce m-a intristat şi, în perspectivă, m-a înspăimântat chiar, au fost oamenii. Oamenii de pe trotuare, din maşinile de la semafoare, din prăvăliile pe lângă care am trecut. SUNT URÂŢI! Nu pentru c-ar avea cine ştie ce defecte fizice ori trăsături nearmonioase. Nu, urâţenia lor radia din interior şi mirosea de la o poştă a prostie, a răutate, a invidie, a nepăsare, a vulgaritate, a egocentrism, a încrâncenare, a supărări ... Şi mi-am dat seama: oraşul, democratic, s-a schimbat după chipul şi asemănarea lor, a celor mulţi.
M-am întrebat unde-or fi dispărut oamenii frumoşi din vremea copilăriei şi adolescenţei mele... unde s-au ascuns oamenii frumoşi ai vremii ăsteia, despre care ştiu sigur că există pe undeva.
Şi,mărturisesc, atunci când am ajuns acasă, mi-a fost frică să mă privesc în oglindă!