"Legarea de glie"
Decret numar 68 din 1976, privind schimbarea domiciliului din alte localitati in orase declarate, potrivit legii, orase mari.
ART. 1. Schimbarea domiciliului din alte localitati in orase declarate, potrivit legii, orase mari, se poate face in interes de serviciu sau in interes familial, in conditiile prezentului decret.
ART. 2. Numarul de persoane, avind domiciliul in alte localitati pot fi incadrate in munca la unitatile din orasele declarate, potrivit legii, orase mari, cu schimbarea domiciliului in aceste orase, se aproba anual prin decret prezidential, la propunerea Consiliului de Ministri.
In acest scop, comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, cu avizul ministerelor si celorlalte organe centrale interesate, vor inainta Consiliului de Ministri propuneri corespunzatoare. Unitatile, cu acordul directiilor pentru probleme de munca si ocrotiri sociale, vor comunica comitetelor executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti numarul de persoane necesar a fi incadrat in munca din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari.
ART. 3. In numarul de persoane prevazut la art. 2 se includ si cei incadrati in munca prin concurs, potrivit legii, precum si absolventii liceelor de specialitate, scolilor postliceale, scolilor profesionale si ai cursurilor de calificare, repartizati la unitatile socialiste din orasele declarate, potrivit legii, orase mari, sau scolarizati pentru aceste unitati.
Absolventii institutiilor de invatamint superior de la invatamintul de zi isi pot schimba domiciliul din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, in conformitate cu dispozitiile Decretului Consiliului de Stat nr. 54/1975 cu privire la repartizarea in productie a absolventilor institutiilor de invatamint superior de la invatamintul de zi, devenit Legea nr. 22/1975.
ART. 4. Propunerile privind incadrarea in munca, cu schimbarea domiciliului din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, se fac numai daca necesarul de forta de munca nu poate fi asigurat din orasele respective sau din localitatile situate la o distanta de pina la 30 km de acestea, cu posibilitati pentru cei incadrati in munca sa efectueze zilnic naveta.
Comitetele executive ale consiliilor populare judetene si ale municipiului Bucuresti impreuna cu Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor vor stabili localitatile de la care se poate efectua naveta fara schimbarea domiciliului in orasele mari si vor lua masuri pentru organizarea transportului in comun, astfel incit persoanele domiciliate in aceste localitati sa se poata deplasa zilnic la locul de munca.
ART. 5. In limita numarului stabilit potrivit art. 2, aprobarea nominala de schimbare a domiciliului unor persoane din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, in vederea incadrarii in munca, se da de presedintele comitetului executiv al consiliului popular judetean sau al municipiului Bucuresti, la propunerea comisiei ce se constituie in acest scop pe linga comitetul executiv. Comisia prevazuta la alineatul precedent se compune din: un vicepresedinte al comitetului executiv al consiliului popular judetean ca presedinte, primul vicepresedinte al comitetului executiv al consiliului popular al orasu lui declarat, potrivit legii, oras mare, directorul directiei pentru probleme de munca si ocrotiri sociale, consiliul judetean al sindicatelor, un secretar al comitetului judetean al Uniunii Tineretului Comunist, secretara consiliului judetean al femeilor si seful militiei judetene, in calitate de membri.
La municipiul Bucuresti comisia se organizeaza in mod corespunzator, avind ca presedinte pe primul vicepresedinte al comitetului executiv.
Componenta comisiei se stabileste prin decizie de catre comitetul executiv al consiliului popular judetean sau al municipiul Bucuresti. Comisia analizeaza si supune aprobarii propunerile nominale facute de organele colective de conducere ale unitatilor privind persoanele care urmeaza a fi incadrate in munca, cu schimbarea domiciliului din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari.
Unitatile prezinta comisiei propunerile nominale prevazute la alineatul precedent numai daca pot asigura persoanelor in cauza membrilor lor de familie conditii de locuit potrivit dispozitiilor legale, daca aceste persoane isi pot asigura spatiu de locuit sau daca au posibilitatea sa incheie contract pentru construirea sau cumpararea unei locuinte proprietate personala. Persoanele care urmeaza a fi incadrate in munca pot incheia contracte pentru construirea sau cumpararea de locuinta proprietate personala, pe baza aprobarii nominale de incadrare in munca cu schimbarea domiciliului in orasul declarat, potrivit legii, oras mare, a actului de repartizare in productie sau a dovezii ca au reusit la un concurs.
ART. 6. Pentru personalul Ministerului Apararii Nationale si al Ministerului de Interne, aprobarea schimbarii domiciliului in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, se da, dupa caz, de catre ministrul apararii nationale sau ministrului de interne.
ART. 7. Au dreptul sa-si schimbe domiciliul din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, in suprafata locativa a persoanelor la care se muta, daca aceste persoane au domiciliul in orasul respectiv: a) sotul care se muta la celalalt sot; b) minorii care se muta la parinti, la persoanele obligate sa le acorde intretinere, la tutore ori la alte persoane sau familii la care au fost incredintati spre crestere, educare si intretinere.
Persoanele care au locuinta proprietate personala in orasele declarate, potrivit legii, orase mari si care, ulterior dobindirii proprietatii, si-au schimbat domiciliul in alte localitati, ca urmare a schimbarii locului de munca, au dreptul sa revina in orasul mare dupa incetarea raporturilor de munca, daca au asigurata cazarea in locuinta proprie.
De asemenea, au dreptul sa-si schimbe domiciliul din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, ofiterii, maistrii militari si subofiterii, in termen de un an de la data trecerii in rezerva, pentru motive ce nu le sint imputabile, daca au domiciliat in aceste orase si au fost mutati in alte localitati in interesul serviciului.
ART. 8. Pot sa-si schimbe domiciliul din alte localitati in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, cu aprobarea presedintilor comitetelor executive ale consiliilor populare ale acestor orase sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti: a) parintii care se muta la copii, daca virsta sau starea sanatatii impune ingrijire din partea copiilor la care se muta; b) copii majori care se muta la parinti, fiind in intretinerea acestora, pentru continuarea studiilor sau care sint inapti de munca. In mod exceptional, presedintii comitetelor executive ale consiliilor populare judetene sau al municipiului Bucuresti, cu acordul Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare si al Ministerului de Interne, pot aproba schimbarea domiciliului in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, si altor persoane decit cele prevazute la lit. a) si b), daca aceste persoane au locuinta asigurata si, datorita virstei ori incapacitatii de munca, au nevoie de intretinere.
ART. 9. Pentru examinarea temeiniciei cererilor persoanelor prevazute la art. 8, pe linga comitetele executive ale consiliilor populare municipale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti se constituie comisii formate din: un vicepresedinte al comitetului executiv al consiliului popular ca presedinte, reprezentantul compartimentului care se ocupa cu problemele de autoritate tutelara, seful oficiului sau al biroului pentru problemele de forta de munca, un reprezentant al organelor sindicale, un secretar al organelor locale ale U.T.C., reprezentanta organizatiei de femei si seful organului local al militiei, ca membri.
Componenta comisiei prevazuta la alineatul precedent se stabileste prin decizie de comitetul executiv al consiliului popular municipal sau al sectorului municipiului Bucuresti.
ART. 10. Comitetul executiv al consiliului popular al orasului declarat, potrivit legii, oras mare sau al sectorului municipiului Bucuresti poate dispune, prin decizie, anularea mentiunii de schimbare a domiciliului din alte localitati in aceste orase, in cazurile cind:
a) persoanelor incadrate in munca in conditiile art. 5 li s-a desfacut contractul de munca, din motive imputabile lor, inainte de implinirea a 5 ani de la data incadrarii;
b) prin hotarire judecatoreasca definitiva se constata ca incheierea casatoriei s-a facut in scopul schimbarii domiciliului in orasul declarat, potrivit legii, oras mare sau ca schimbarea domiciliului s-a obtinut prin manopere frauduloase ori prin savirsirea unei infractiuni. Instanta judecatoreasca este obligata sa comunice hotarirea, ramasa definitiva, comitetului executiv al consiliului popular. Impotriva deciziei de anulare a schimbarii domiciliului se poate face contestatie in termen de 15 zile de la primirea comunicarii. Contestatia se rezolva in termen de cel mult 30 de zile de comitetul executiv al consiliului popular judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
Decizia de anulare a schimbarii domiciliului, ramasa definitiva, se comunica organului militiei, pentru a face mentiunea corespunzatoare in actul de identitate.
ART. 11. Persoanele carora li s-a anulat mentiunea de stabilire a domiciliului in baza art. 10 lit. a) pierd dreptul de folosinta a suprafetei locative inchiriate, contractul fiind considerat anulat de drept. In toate cazurile prevazute la art. 10 persoanele respective sint obligate ca, in termen de 90 de zile de la efectuarea in actul de identitate a mentiunii de anulare a stabilirii domiciliului, sa paraseasca localitatea, comitetul executiv al consiliului popular care a emis decizia de anulare a schimbarii domiciliului este obligat sa ia masuri in vederea asigurarii spatiului de locuit si a unui loc de munca in localitatea in care persoana a avut domiciliul inainte de a se stabili in orasul declarat, potrivit legii, oras mare.
In cazul neindeplinirii in termen a obligatiei de a parasi localitatea, persoana in cauza va fi evacuata de catre organele militiei, pe baza deciziei de evacuare a comitetului executiv al consiliului popular, cheltuielile efectuate urmind a fi recuperate de la persoana evacuata.
ART. 12. Persoanelor care au domiciliul in orasele declarate, potrivit legii orase mari, dar sint incadrate in munca la unitati din alte localitati, unde li s-au repartizat locuinte in conditiile legii ori au locuinte proprietate personala in care locuiesc efectiv impreuna cu familia, organele militiei vor efectua din oficiu schimbarea domiciliului din orasul mare in acea localitate.
ART. 13. Presedintii comitetelor executive ale consiliilor populare ale oraselor declarate, potrivit legii, orase mari si ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot aproba, in afara numarului stabilit anual potrivit art. 2, schimbarea domiciliului persoanelor care au fost incadrate in munca cu contract pe durata nedeterminata, inainte de 1 ianuarie 1975, la unitati din aceste localitati. Aprobarile se dau pe baza propunerilor facute de comisiile prevazute la art. 9 daca persoanele in cauza au domiciliul in localitati de unde nu au posibilitatea sa faca naveta si numai daca unitatile la care sint incadrate le asigura conditii de locuit corespunzatoare ori aceste persoane au locuinta asigurata sau incheie contract pentru construirea unei locuinte proprietate personala.
ART. 14. Cererile de stabilire a domiciliului in orasele declarate, potrivit legii, orase mari, aflate in curs de dezvoltare, se vor solutiona potrivit dispozitiilor prezentului decret.
ART. 15 Decretul nr.307/1971 privind stabilirea domiciliului in orasele care, potrivit legii, sint declarate orase mari, devenit Legea nr. 66/1971, se abroga.
0 voroave::
Post a Comment