Nu-i vina mea, parol!

De frica gurii mari a ştiu eu cui, iată-mă înhămată a doua oara întru corvoada unui jurnal. Eu, leneşă, uitucă şi neatentă. Prima dată m-am apucat să ţin un jurnal prin clasa a patra, pentru c-aşa era la modă...m-a ţinut cu totul vreo cinci ani, da' cu pauze care durau şi câte juma' de an! Dup-aia gata! Am găsit caietu' ăla abia pe la sfârşitul liceului, ferfeniţit ca vai de el, m-am apucat să citesc ce mi-a bubuit mintea să scriu în el şi-am râs atât de tare că mi s-a făcut ruşine, sau frică şi l-am pus pe foc. Uff, mi-am zis în sinea mea, am scăpat!
Ei, ba pe naiba!
Trecură o grămadă de ani de-atunci şi, când nici nu mai ştiam că unii oameni scriu jurnale, m-am pricopsit cu Zaza pe post de companioană de birou şi de fapte măreţe... Eeeii, şi cum Zaza asta, altfel o fiinţă simpatică, are o gură maaare cum eu n-am mai pomenit, n-am mai avut încotro şi-a trebuit să încropesc arătarea de faţă! Că altfel, adio somn, Aquiule maică! Zăluda asta e-n stare să-mi vină cu fanfara sub geamuri, dacă aş îndrăzni cumva să-mi închid telefoanele care s-au înroşit de-atâtea pisălogeli zi şi noapte: "fă-ţi blog, fă-ţi blog, fă-ţi blog, fă-ţi blog, fă-ţi blog, fă-ţi blog, fă-ţi blog....". Nu mai zic de ce m-ar putea aştepta la birou în atare situaţie: să-mi crape computerul din cauză de offline-uri pe messenger (mă rog, asta se poate întâmpla şi-acasă), scos şurubu' de la spătarul scaunului, sare de lămâie în cafea când nici nu m-aştept, pioneze pe fotoliu... mi-e şi frică să-mi imaginez!
Aşa că, parol de onoare, nu-i vina mea c-o să umplu netul cu aberaţii! Nu sunt decât victima, slabă din fire şi temătoare, a unor presiuni!