Marţi, 3 ceasuri rele

Primul fuse când ne-a trântit stimabilul comandant al cursei Tarom RO371 din data de marţi, 24 octombrie (na, că l-am pârât!) pe pista de aterizare de la Bruxelles, ca pe sacul de cartofi din camion şi cu aproape jumătate de oră întârziere. Am ieşit toţi pasagerii ţinându-ne care de pereţi, care unii de alţii şi cu feţele colorate în alb-cretă şi verde transparent! Abia acum, când mi-a trecut greaţa, realizez de ce s-a uitat de 2 ori nenea ăla de la paşapoarte când la poză, când la mine... probabil a crezut c-a evadat vreun zombie din Haiti şi se dă oficial român!
Al doilea a fost când m-am suit în taxi. Cred c-am nimerit cel mai imbecil taximetrist din toată Belgia! Şi, pe cuvânt de onoare, era băştinaş valon (că francez nu pot să-l numesc), nu vreun extracomunitar. Mă sui total ameţită şi cu intestinele-n gât în maşină şi-i zic: " au Conseil, place Schuman!". Când intrăm în oraş, omu' meu se-ntoarce şi mă întreabă senin: "madame, vous avey dit ou?". Şi de-aici urmează cel mai fenomenal dialog pe care l-am avut vreodată:
- au Conseil! zic eu.
- Aaaaa, a la Comission!
- Mais non, monsieur, j'ai dit au Conseil!
- Aaa, oui, j'ai compri, au Parlement...
- Non, au Conseil de l'Union, la place Robert Schuman!
- Ah bon, a l'OTAN!
Şi discuţia asta s-a repetat de vreo 3 -4 ori! Când mai aveam de parcurs cam o stradă până la faimosul rond Schuman, taxistul meu trage pe dreapta şi mă întreabă cu aerul cel mai inocent: "deci, aici vă las, pe colţ?" Mi-a venit să-i crăp capul exact în clipa aia, dar mi-am dat seama că asigurarea mea de călătorie nu acoperea şi asemenea incidente. Îi zic omului să mai înainteze cei 500 de metri care ne despărţeau de rond şi să oprească în dreptul intrării, uriaşe pe care+o vede vis-a-vis, adică în faţa lui. Iar el, ce credeţi că face? În loc să oprească, se duce ca pionierii înainte, pe rue de la Loi! Şi evident, n-avea cum să mai întoarcă, deoarece în mijlocul străzii cu pricina troneaza un ditamai gardul de fier forjat, care desparte cele 2 sensuri de mers. Eu încep să urlu, taxistul să se bâlbâie cum că "vaaai, e greşeala mea, staţi că va duc acum, nu mai plătiţi restul cursei...", eu continui să zbier că mă doare-n pix de bani, dar ca din cauza lui am întârziat o oră la reuniune, el continuă să se scuze şi-n timpul ăsta mai pierdem vreo 15 minute ocolind un cvartal întreg, din cauză de sensuri interzise datorate...reabilitării străzilor!
Al treilea ceas rău s-a petrecut , evident, tot în acea nefericită zi de marţi, în cel de-al doilea taxi, pe care l-am luat dupa terminarea şedinţei cu pricina (în timpul căreia am făcut eforturi supraomeneşti ca să nu leşin sau să vomit şi n-am văzut nimic în faţa ochilor în afară de multe pete negre şi verzi), când i-am cerut şoferului (un turc, de astă dată), cu un aer de damă cu camelii în pragul decesului, să mă ducă la... Jollie Ville! În loc de Hollyday Inn!
Zazo, de asta tu eşti de vină, că, dacă nu erau drumurile alea pe care le-am tot făcut cu tine în Băneasa, poate-mi ieşea şi mie pe gură o locaţie bruxeleză! Unde mai pui că, în sfârşit ajunsă la hotel, a trebuit să ne susţină turcul până la recepţia hotelului, şi pe mine şi pe valiza, că valiza era aia fără roţi, iar mie mi se scurcircuitase circuitul de legătură între creier şi picioare... Halal!!!