Back in the saddle again...#2/ Restanţe la ...sine qua non

Hmmm....am reuşit să mă trezesc până la urmă. De fapt, intâi am ajuns la birou, am rabdat cu stoicism preţ de o oră până ce mi-a fost livrat puiul cu portocale )pe care tocmai l-am...eradicat), am isprăvit de scris rapoarte pe bucăţi, via ym şi cu neprecupeţitul ajutor al duduii Wikipedia

(pe acolo pe unde am aţipit în timpul minunatei reuniuni, datorită discursurilor, f. interesante, la obiect şi pline de miez...).

Despre „starea vremii” nu vă mai spun nimic, oricum se anunţă din ce în ce mai bună, dacă n-aş fi, totuşi, o fiinţă posesoare a unui minim instinct de conservare, probabil că mi-aş fi dat foc la „umbrele”...:D

Fiind, deci, eu într-o stare relativ lucidă, constat că Zaza iar mi-a dat leapşa şi brusc îmi răsare în minte o întrebare: dragilor, noi ne tot dăm leapşa asta unii altora, dar ce fel de leapşă e, în fond şi la urma urmelor? Pe ouate, pe căţărate, sau pe.... în fine, pe altceva?

Dar, vreau nu vreau, trebuie să mă conformez, chit că nu prea am idee cui să i-o dau mai departe... Aaaa, ba, iaca, am găsit: victima mea este Vio , uite-aşa! Şi domnul care tocmai îmi punea nişte intrebări dubioase, despre pulpe şi alte ingrediente şi sosuri, respectiv monsieur Bibliotecarul.

Şi-acum, lista ruşinii:

1. scrisul. După cum poate s-a constatat (sau nu!), scriu de toate, de la poezie, până la...rapoarte, cu rafinate treceri prin ştiinţa conceperii de strategii peste noapte şi, în proporţie de 90%, pe genunchi (prezint, pe această cale, sincerele mele mulţumiri şi cele mai alese sentimente doamnei Zaza, fără contribuţia căreia nopţile...strategice ar fi mult mai lungi şi fără de miez). Ştiinţa mânuitului plaivazului am deprins-o, dimpreună cu cea a decodificatului slovelor, pe la etatea de 3 ani şi-o leacă, prin grija şi străduinţele bunicului meu matern, care se cam săturase să facă pe scribul faraoancei notând toate povestirile istorico-eroice şi ştiinţifico-fantastice care-mi înmugureau în căpşor cam din 10-n 10 minute (reţin din acea perioadă, cu titlu de exemplu: povestea cu cei doi buni prieteni, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, a căror ocupaţie de bază consta în jucatul de şeptic în copaci şi decoratul cu peruci de cuie a căpăţânilor osmanlâie şi povestea vieţii oii-curcubeu-cu-cinci-picioare)

2. tutunul. Fixaţiedin timpurile străvechi ale aceleiaşi copilării, de care nici nu pot, dar nici nu voiesc a mă dezbăra, pentru că, vorba ceea, suma viciilor trebuie să rămână constantă şi, dacă mă las de ţigară, cine ştie de ce m-aş putea apuca?!

3. ei bine, da, „reţeaua”. Degeaba mai am calculator, dacă nu sfârâie megii şi gigii pe sârmă...intru în sevraj!

4. bărbaţii. Câte unul pe rând, ce-i drept, a căror soartă e să fie storşi ca lămâia. Nu vă gândiţi a priori la chestiuni libidinoase şi nici nu vă grăbiţi să daţi buzna, necesitatea asta a mea e mai curând de factură cerebrală, potenţialele victime trebuind să se conformeze unor standarde exagerate (da, recunosc!) în domeniul intelectual, al flerului, lecturilor sofisticate din domenii multiple, etc. Altfel....orice tentativă e zadarnică!

5. Coca-cola. Ei bine, combustibilul cotidian al Aquiului e licoarea asta couleur grenat aproximativă, bine condimentată cu dioxid de carbon şi dreasă cu o vastă gamă de E-uri. Şi ce dacă ....(aici recitaţi din memorie toate vorbele rele care s-au spus despre ea, de la halucinogenă până la cancerigenă)...

NOTĂ: imaginea reprezintă latura benignă a personalităţii subsemnatei, aflată într-o oarecare legătură cu ultimele evenimente...