Contra_ziceri

NOTA "EDITORULUI": rezultatul frământărilor mele nocturne, aici de faţă, ar fi trebuit să fie disponibil publicului încă de azi noapte. Din nefericire, tocmai atunci şi-a găsit şi nenea Blogger vreme să facă un duş (pardon, "maintenance"!). Aşa că închipuiţi-vă, dragilor că afară e întuneric...

De vreo oră jumate tot caut ceva pe net. Între timp, furată de peisaj, am uitat ce anume mă pornisem, cu atâta hărnicie, să caut.

Peisajul care m-a răpit din isteria contemporaneităţii personale, mai bine zis un anumit detaliu al lucrării cu pricina, a stârnit paradoxul muierii misogine care zace în subsemnata cam de când băteam mingea pe maidan cu derbedeii (scăpând-o din când în când prin anumite ferestre) şi trăgeam de codiţe fetiţele smiorcăite.

Acum, dragi copii, să nu care cumva să credeţi că autoarea obiectului contra_zicerii mele din seara asta ar fi vreo bâzâită. dimpotrivă, Alina e o fată normală, cu picioarele pe pământ şi care, la o adică, pare în stare să se ia şi cu dumnezeu de gât pentru ceea ce ea consideră că merită. Cel puţin asta-i concluzia mea despre ea, după ce i-am citit, cam în viteză şi în diagonală, blogul, peste care am nimerit din pur hazard.

Dar, ca să revenim la oile noastre, ziceam că pofta mea, în astă seară, e aceea de a o contrazice. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Pentru că, dacă n-aş face-o, aş fi tentată să cred că nu aparţin genului feminin. ceea ce, garantat, nu e cazul! :)))

Aşadar:

Eu n-am nici un defect! Nici real, cu atât mai puţin închipuit şi îi plâng de milă nefericitului care ar comite eroarea să-mi confirme această inexistenţă... ori s-o infirme. Sunt îndeajuns de sigură pe mine încât să mă doară-n cot de observaţiile oricui. Nu aştept să-mi fie observate nici tunsoarea, nici sutienul şi nici jumătatea de kilogram pierdută (nu de alta, dar, în privinţa asta cel puţin, sunt fată strângătoare, fiindcă, dacă aş pierde fie şi numai acele 500 de grame, m-aş expune riscului de a fi luată pe sus de vânt!). Cel de lângă mine, fie mă acceptă aşa cum sunt, întru totul, fie... pa!, că doar are balta broaşte...

Nu planific niciodată nimic şi puţin îmi pasă de exprimarea unor confirmări, acceptări, acorduri, ş.a.m.d. Cât despre protecţie, haida-de! Cel mai tare şi mai tare mă amuză să văd cetăţenii şi cetăţencele torturându-şi creierii să găsească indicii despre cine ar putea fi "protectorul", că în mod sigur trebuie să am unul, la ce subţirică şi blondă (calpă) sunt şi la cât tupeu debordează din mine. Şi mai devreme, şi acum, şi mai târziu stabilitatea mea e libertatea. Dependenţa, adicţia, indiferent dacă de ceva sau de cineva nu-mi poate aduce altă recunoaştere... decât, poate, pe cea a slăbiciunii. Ceea ce nu înseamnă, neapărat, că sunt o fiinţă puternică ce se descurcă exclusiv prin propriile forţe, pentru că nimeni, absolut nimeni nu face asta. Trăind într-o comunitate, fiecare dintre noi, indiferent dacă recunoaştem sau nu acest lucru, se foloseşte, într-un fel sau altul, de cei din jur.

Nu mă folosesc de "atuul" frumuseţii. În orice caz, nu voit. De ce? Pentru că acest aşa zis "atu" nu mi-a adus decât belele şi complicaţii, de când mă ştiu. Asta în primul rând. În al doilea rând, frumuseţea nu numai că e trecătoare (da, ştiu, un truism!), dar conceptul de frumuseţe e atât de relativ...

Nu mă uit pe stradă după alte femei decât, cel mult, ca să le critic. Prefer să fluier după bărbaţi. Uite-aşa, doar ca să pufnesc în râs atunci când îi văd ce mutre perplexe fac atunci când o chica testează pe pielea lor propriile lor metode "de maxim succes". (Paranteză necesară: oricum, nu trăiesc cu impresia că asemenea indivizi chiar ar aparţine genului masculin, pentru că ştiu să disting al dracului de bine între aur şi pirită!)

Da, bârfesc şi recunosc asta cu fruntea sus! Pentru că bârfa mea se încadrează organic şi exclusiv în cea de-a doua definiţie dată de DEX : "bîrfí (-fésc, -ít), vb - 2. A flecări, a îndruga verzi şi uscate." Ceea ce, într-un limbaj mai elevat şi dedat la rafinateţurile condiţiei umane se poate traduce cu "limbaj imaginativ, creativitate". Dar, pentru a putea percepe lucrurile astfel, cetăţenii şi cetăţencele ar trebui să şadă, cu toţii, cocoţaţi fix în vârful piramidei lui Maslow. Ceea ce, evident, e imposibil...Mint, ori de câte ori consider că e necesar, pentru că toată lumea minte şi pentru că scopul scuză mijloacele; dar n-am o doză chiar atât de mare de fariseism încât să nu recunosc asta! Mă laud pentru că pot, iar celor care ar îndrăzni să mă acuze de excese de vanitate, le recomand să facă bine să-şi construiască propriile motive de laudă, în loc să stea prin colţuri întunecoase, fără să facă nimic altceva decât să se îngălbenească de invidie. Nu am fantezii, pentru că, pentru mine Utopia nu există. Ceea ce vreau, fac, iau sau provoc să se întâmple. Interpretez, pentru că unilateralismul, ca şi gâlceava, îmi repugnă; aşa că, întotdeauna, mă pun şi "nei panni dell'altro" .

Nu mă transform în funcţie de necesităţile nimănui altcuiva decât ale mele, nu mă fardez nici când mă duc la birou, pentru că mi-e şi lene şi nici n-am nevoie de artificii, nici nu mă vaiet după curăţenia generală, pentru că evit să-mi fac din asta un scop în viaţă, nu cred că-mi pot împăca viaţa personală şi cariera, pentru că între ele nu există nici un conflict care să necesite împăcare, iar a şantaja un bărbat cu graviditatea mi se pare a fi cel puţin jenant (şi oricum, de bărbatul din viaţa mea pot profita oricând! - nu într-un sens mercantil, pentru că, atunci, n-am mai vorbi de "viaţă", ci de "profesie")

Nu tind să fiu independentă, pentru că sunt, nu am o personalitate puternică, ci, pur şi simplu am personalitate! Restul ţine de temperament, de caracter şi de ...educaţie. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă simt neîmplinită într-o relaţie, deoarece nu în asta îmi caut eu împlinirea, ci în acordul cu mine însămi.

Şi, da, timpul le rezolvă pe toate, însă niciodată singur. singur, nu poate nimic, pentru că e doar un biet catalizator.

Cu proxima ocazie, Alina, îţi promit să te contra_zic şi în materie de bărbaţi! Ah, ce-mi place să fiu Gică Contra!!! :)))