Cucina "povera"

Bucătărie rapidă, cu origini umile care se pierd în negura istoriei, dar care pe noi, acum, ne cam lasă lefteri:

Impepata di cozze

Dacă vă ţine miocardul la câte grade o avea acum ligheanul euxin, vă recomand scufundările. Dacă preferaţi totuşi băile fierbinţi, cu spumă şi parfumate, asta e, strângeţi dragilor din dinţi şi daţi fuguţa la prăvălia din colţ şi târguiţi cam un kil jumate de midii, dar cu "carapace" cu tot, nu porcării din alea pre-fierte cu gust nedefinit încă între cretă udă şi colb de drum de ţară! Şi ceva lămâi, cam vreo 4. După ce v-aţi întors acasă şi aţi constatat că aţi făcut praf banii cu care aţi fi putut să vă luaţi vreo 2 cartuşe de ţigări, cu care v-aţi fi putut amăgi foamea muuuulte zile, ca să vă calmaţi, apucaţi-vă şi râcâiţi cu grijă scoicile de nisip, alge şi alte trăznăi care s-au lipit/crescut pe ele. Dup-aia clătiţi-le în apă rece, ba nu, în mai multe ape reci, cu mânuţele voastre cu tot, ca să vă potoliţi şi eventualele bufeuri datorate atacului de panică declanşat la gândul reacţiei familiei când o afla pe ce-aţi cheltuit voi banii de lumină.

De-aici, lucrurile devin simple: căutaţi cea mai mare tigaie pe care o găsiţi prin casă ori pe la vecini, asiguraţi-vă c-aveţi la-ndemână şi un capac pe măsura recipientului (eu n-am, mi-e lene să cumpăr, aşa că improvizez), zvârliţi midiile înăuntru, peste ele vărsaţi niscai piper, cam cât credeţi că suportaţi fără să scoateţi flăcări pe urechi, două linguri de apă, după care stricaţi ordinea prestabilită a elementelor amestecându-le bine. Sper că n-aţi uitat să aprindeţi focul când aţi pus tigaia pe aragaz. Pentru orice eventualitate, verificaţi. Dacă totul e în regulă, potriviţi binişor şi capacul peste tigaia plină şi lăsaţi tot balamucul să şeadă pe foc până ce scoicile cedează torturii şi se deschid. Şi gata! Luaţi tigaia de pe foc, deversaţi uşurel "victimele" pe-un platou, cu lămâile tăiate în 2 aranjate artistic de jur imprejur şi puneţi-le sub nasurile uimite ale familionului.

Adnotare: subsemnata, pentru că e mai sclifosită şi mai cu pitici pe creier, toarnă în loc de apă 2 linguri de vin alb sec, cum ar fi un riesling italico de la Vinarte (cei mai straşnici făcători de vinuri din ţara asta, dacă mă-ntrebaţi!), iar piperul îl alege întotdeauna pe ăla psihedelic, amestecătură de roşu, verde şi cu alb. După care devorează singură tot platoul, chit că, dacă ar fi fost un om normal, l-ar fi împărţit cu încă 3până la 5 inşi....

Saltimbocca alla romana

Şi pentru că, după cum mă încondeiază Zaza ori de câte ori are ocazia, am o problemă cu mâncarea,platoul ăsta evident că nu mi-a ajuns nici pe-o măsea. Aşa că trebuie să mai prepar ceva urgent, ca să nu leşin de foame, iar pe mâna domnului bibliotecar nu pot să mă las acum, pentru că la dumnealui procesul de creaţie culinară şe derulează aproape exclusiv pe durata anilor astronomici.Aşa că mai dibuiesc prin frigider o juma' de kil de muşchi de viţel şi niscai prosciutto crudo, cam vreo sută de grame, ba chiar niţeluş mai mult (în disperare de cauză merge şi coppa di Parma), că vin alb mi-a mai rămas încă, iar olio extravergine am întotdeauna a la portata di mano (mă dau în vânt după pugliese, dar dacă n-am prea mai avut când să dau o raită prin Italia şi nu mi-am prins nici amicii la telefon ca să-i transform în cărăuşi, merge şi Costa d'Oro, că se găseşte peste tot). Mai scotocesc prin sertarul cu "otrăvuri" şi dau şi peste vreo 10 frunze de salvie.

Transform viţelul în felii potrivite, cam de-un deget de groase, pe care le subţiez simţitor cu ciocanul de şniţele şi le aliniez frumos întinse, în faţa ochilor mei. Fac eforturi disperate să nu salivez şi continui: potrivesc în mare viteză peste fiecare dintre ele, pe rând, câte-o felie de prosciutto, 3 frunze de salvie şi câte încă o felie de prosciutto. Le rulez uşurel şi le încoţopenesc cu câte-o scobitoare, ca să nu se ...exfolieze. Cu viteza dată de disperarea apropierii perspectivei inaniţiei, torn uleiul în tigaie (alta, nu tot aia de la scoici, că n-am spălat-o încă), o aşez cu grijă pe foc, se încinge rapid (de-asta mi-e drag mie uleiul de măsline!), pun "obiectele" în tigaie şi le rumenesc conştiincios pe toate părţile, după care mai vărs o jumătate de pahar de vin , mai las tigaia descperită ca să se mai evapore apa din el, între timp mai pun ceva sare şi piper, aşa, la nimereală, trântesc un capac deasupra şi mai las totul pe foc vreo 5 minute. După care le mănânc repede şi pe astea. Eventual, din grabă, înghit şi-o scobitoare...

Ţinând seama de faptul că, iar, am mâncat vreo 4 porţii, mă declar temporar sătulă şi aţipesc. Visez, în devălmăşie,lasagna tradizionale (antica lagana al cărui fan devenise cicero pe la vârsta a treia, când nu prea mai avea dinţi), vongole alla marinara, gazpacho, supă de ceapă şi câteva felii plutitoare de pizza cu mere şi gorgonzola.

Mă mulţumesc cu visatul, pentru că ideea de a mai răbda iarăşi de foame până ce aş reuşi să le prepar, mă face să amân orice tentativă până la următoarea criză de bucătăreală. Cam peste un an adică...

Neştiind, la ora asta, pe cine să lepşuiesc mai departe, cred că o să lansez o "open invitation" trecătorilor care simt că ar avea ceva de împărtăşit sau de demonstrat.