De prin lume adunate - #1
Când n-are omul ce face, "se dă" pe net şi nimereşte peste tot soiul de chestii care-l fac să caute panicat din priviri flaconul cu pastile anti-migrene.
Par example, căutând eu site-ul revistei Timpul , sfântul Google, patronul crizelor de nervi şi al hohotelor de râs, îmi serveşte următoarea trăznaie, care, cel puţin la nivel declarativ se doreşte a fi un soi de proiect de comunicareo-înfrăţire dintre nişte copii ai..."fraţilor noştri de peste Prut" şi nişte alţi copii ai genitorilor noştri ca neam, cu domiciliul iniţial în Cetatea celor 7 coline, vegheaţi cu ochi vulturesc de dragii lor profesori.
Acum, că singurii profesori care şi-au făcut şimţită prezenţa pe forumul cu pricina sunt numai cei moldoveni, n-ar fi nimic, însă constat că bieţii copii au fost teribil de interesaţi de proiect şi, după câteva tentative anemice de a lega nişte cunoştinţe virtuale, moral divizate de "veghetori" în 2 categorii, clasele primare si clasele medii, s-au lăsat păgubaşi şi-au plecat să bata, mai cu spor, mingea pe maidan.
În schimb, au rămas activi profesorii şi alţi cetăţeni vajnici, fiecare cu preocupările, traumele şi obsesiile proprii: la "acţiuni umanitare" găsim expresia emoţiilor personale ale moderatoarei Tati, sub titlul "Moldova - plaiul meu natal", fără să reuşim a ne lămuri în privinţa locului de baştină al distinsei dudui, deoarece la rubrica "rezidenza" din profilul dumisale există menţiunea Roma - Moldova!!! După care, vă las pe voi să descoperiţi ce preocupări complexe au frecventatorii acestui forum-proiect, care se presupune că sunt copii, elevi ai claselor primare si medii!
Întrebarea care mă macină : Who the [beep] ar vrea să imigreze în Moldova?????
EXPLICAŢIE: n-am nimic împotriva oamenilor din "Riepublică", însă mă perplexizeazăşi mă scoate din minţi atitudinea pe care "poporul moldovenesc", în majoritatea lui, o manifestă. De la privirile ucigaşe pe care le-am incasat de la cele 2 menajere moldovence printre rafturile COOP-ului din cartierul Niguarda (pe care, în inconştienţa mea, am încercat să le ajut să descifreze misterele înscrise pe nişte cutii de conserve)când am îndrăznit să le spun că vorbesc româneşte, nu moldoveneşte, până la vânzătoarea dintr-o florărie din Chişinău, care a încercat să mă prostească pe faţă, explicându-mi că limba soacrei de 2 palme pe care am văzut-o în vitrină costă 500 de dolari! Aaaa, şi să nu uit de miliţienii care au vrut să ne amendeze/aresteze, pe mine şi pe amicii mei, pt. că am vrut să ne facem poze lângă statuia lui Ştefan cel Mare (asta după ce şeful lor, care ne asigurase că nu e nici o problemă, a ieşit din raza lor vizuală)...
MUCH LATER EDIT (25 nov.2007, adica): Probabil că ceva s-a întâmplat între timp...au dispărut toate cele ce doream eu să le indic cu linkurile de mai sus...peste tot apare aceeaşi pagina "cuoremoldavo", care ne îndeamnă, în antet, să "adotta un bambino moldavo". Ma perche?! vi chiedo io...E se voglio adottare un bimbo beninese, chi si mette contro?!....
4 voroave::
sfântul Google, patronul crizelor de nervi şi al hohotelor de râs .... tsss, numai???
aaaaaaaaa,
mie-mi spui!
da' p-aia cu aia de-au vrut sa ne asasineze-n autocar, pe motiv ca eram ce eram si, culmea, ca mai si pricepeam ce spun pe limba lor, de ce nu o spui?
ca doara ti-am tradus tot!
da', p-aia cu ucrainienii pe care i-am depasit pe autostrada, dupa ce am facut priveghi impreuna, la Calarasi, la bac ... p-asta de de n-o spui?
ca ei au spus ca noua si ungurilor tre sa ne manance ficatii, FICATII. asa!
Zazo, ce dreaq, doar ti-am zis sa nu mai spui din...casa?! :)))))
ca suffit, ma duc la mama!!! :))
Post a Comment