Întrebări care riscă să-mi tulbure somnul...

Bucureşti, 9 dimineaţa, traficul infernal de pe Ştefan cel Mare, care a devenit deja arhi-banal. Nu mă mai enervez. Prefer să privesc pe geamul taxiului faţadele coşcovite ale blocurilor şi să încerc să ghicesc, după ferestre, în care apartamente locuiesc pensionari, în care şomeri şi în care reprezentanţi ai clasei mijlocii (grupa mică, pentru că cei care se înscriu în standardele general acceptate care definesc clasa asta, locuiesc deja de destulă vreme în mult râvnitele ansambluri rezidenţiale răsărite ca ciupercile după ploaie în ultima vreme...). Pentru că fac exerciţiul ăsta zilnic de câţiva ani, îmi dau seama că ghicesc mult prea repede care fereastră cărei categorii aparţine. Mă plictisesc. Încerc un alt "studiu" : care apartament şi-a schimbat de curând proprietarul. Acum lucrurile devin ceva mai complicate, pentru că trebuie să fiu atentă să nu confund posesorii vechi de ferestre care au tras lozul câştigător al "creditului pentru pitici de grădină", pardon, pentru nevoi personale, cu adevăraţii proaspeţi posesori de ferestre de pe minunatul bulevard...
În fine, timpul trece şi, cu chiu cu vai, am reuşit să trecem şi de Lizeanu şi de spitalul Colentina. Ne împotmolim din nou în faţa stadionului Dinamo. Admir monumentul pedestru al lui Patzaichin, măiestria cu care artistul a reuşit să evite asemănarea statuii cu originalul, mă întreb ce o fi simbolizând aspectul "măcinat de acid" al operei de artă... La un moment dat, peste tabloul frumos încadrat de rama ferestrei se suprapune o altă imagine, scăpată cine ştie cum de prin străfundurile memoriei mele: aceeaşi intrare a stadionului, dar care are pe soclu discobolul care mă fascina în vremea copilăriei mele. Şi brusc, m-a fulgerat, aproape dureros, întrebarea : oare unde o mai fi discobolul? Am ajuns la birou şi am început să-mi întreb colegii. Normal ar fi ca cineva să aibă un răspuns, dat fiind profilul instituţiei unde-mi petrec cea mai mare parte din zi. Dintr-o mare de umeri ridicaţi a neputinţă, priviri exoftalmic-uimite şi semne de "asta-i tra-la-la" făcute prin spatele meu, am desprins o singură indicaţie cât de cât utilă, pentru care-i mulţumesc lui C. : "...păi, întreabă-l şi tu pe Borcea, că numai el poate şti ce-a făcut cu statuia...".

Aşa că, domnule Borcea, dacă ţineţi la liniştea somnului meu, vă rog să-mi răspundeţi unde e discobolul?