Oooof, grea mai e viaţa...

...cînd e lumea plină de tâmpiţi, care mai sunt şi mitocani pe deasupra!

Trebuie să vă mărturisesc următoarele: în clipa când, joi, m-am trezit cu o Zază în receptorul telefonului care-mi turna puhoi de vorbe indignate, furioase, disperate şi cu sincope de semnal GSM, m-am enervat. Ce naiba, chiar nu se poate să am şi eu un pic de linişte dinspre dregătorie, măcar 2 zile pe an?!

Acum simt nevoia să-mi fac mea culpa. Sărmana Zaza avea absolută dreptate să se manifeste aşa. Mărturisesc că astăzi, văzând dimensiunile nesimţirii cu care s-a petrecut aşa zisa „mutare” din biroul nostru, maldărele de dosare trântite cu ghiotura şi în devălmăşie în mijlocul unei încăperi cu un geam minuscul, aflat undeva la nivelul podelei, în care abia puteau şedea cât de cât suportabil celelalte 2 colege ale noastre, după ce am alergat o zi întreagă între autorii acestui gest total mârşav în zadar, am plâns pentru prima oară în ultimii 20 de ani. Eu, care n-am putut să plâng nici atunci când biata mama mi s-a stins în braţe, am plâns acum, fără să mă pot stăpâni. De necaz, de furie şi de indignare. Şi mi s-a încuibat în creier ideea că, dacă n-aş fi fost plecată joi şi vineri teleleu prin lume, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva... Că cineva a pândit clipa asta ca să ne plătească cine ştie ce poliţe...

Acum, stau ca idioata în mijlocul mormanului de troace şi spumeg.

O să mă duc, totuşi, acasa, iar mâine o iau de la capăt. Mai ales că am enunţat soluţia tehnico-administrativă a problemei, iar unii şi alţii „sfinţişori” săau făcut că nu aud. „The big boss” mi-a spus, când i-am spus, revoltată, că vreau o rezolvare urgentă a situaţiei în care suntem: „...păăăi, fă o revoluţie...”. Ce-ar fi dacă, mâine dimineată, s-ar trezi cu tot muntele ăsta de lucruri mutat în biroul domniei sale şi cu mine şezând drept în vârful lui, spunându-i, în loc de bună dimineaţa : „mulţumesc pentru sfat! Iaca îl urmez, poftim revoluţie!” ?!

Sau ce-ar fi dacă mâine ne-am pune tuspatru fetele, „alea care nu se ştie ce fac”, mâinile-n buzunare şi, pur şi simplu, am pleca la plimbare pentru o vreme, ca să vază şi „vorbitorii” ăştia cam ce fel de „nimic” facem noi zi de zi până la ore târzii din noapte?!

Cred că asta ar fi cel mai bine: dacă mâine nu primim o încăpere decentă, în care să putem petrece cele 16 ore pe zi, închidem „prăvălia”! Că doar nu vrem altceva decât aer şi lumină...o fereastră de dimensiuni decente!