monolog despre conflictul individului cu lumea

M-apucă uneori privitu-n gol şi gânditul la tot felul de chestii care, se pare că nu-mi prea sunt de nici un folos. Câteodată îmi vine, aşa, să ţopăi de bucurie şi să râd cu gura până la urechi, chiar dacă n-am nici un motiv să fac chestia asta şi lumea se uită la mine dând din cap cu-n aer compătimitor, spunându-şi în sinea ei chestii de genul "iete-o şi p-asta săraca, o luă razna de prea mult bine". Nu zău, da' de unde ştie lumea cât mi-e mie de bine ori ba?! Doar fiindcă par o vietate relativ normală, n-am voie să-mi fie rău, n-am voie să mă doară nimic, n-am voie să am reumatism, n-am voie să am migrene, numai şi numai pentru ca am o casă, am cu ce să mă-mbrac şi nu mor de foame...
Şi dacă m-apucă gânditul la soarta universului sau, şi mai rău, la soarta mea, la sensul meu, la de ce mama naibii oi exista eu pe lume, mă trezesc scurt şi fără drept de replică cu eticheta ŢĂCĂNITĂ DE PREA MULT BINE! Că doară madama asta colectivă de-şi zice lume ştie ea totul despre toate... Aşa a mâncat pe nerăsuflate o grămadă de oameni, doar pentru că nu erau "lume"... adicătelea, bag eu de seamă că de o vreme-ncoace ( se poate sa fie aşa dintotdeauna, da' eu n-am de unde să ştiu chestia asta, fiindcă-s doar o vietate vremelnică şi n-am poposit de prea multă vreme pe planeta asta) dacă nu te-nregimentezi în randul "Lumii" (atenţie, că e cu L mare!) nu exişti... De-a dreptul paradoxală chestiunea: dacă te speli pe creier (cu detergent cu ingredienţi d-ăia inteligenţi probabil!) şi nu-ncetezi să te manifeşti ca o entitate cu identitate proprie, dacă nu te faci una cu masa amorfă de încostumaţi purtători de gentuţe cu aere de "iesperţi" atoateştiutori c-aşa a citit ei în gazetă ori a vazut la proteveu, nu exişti, te scuipă madama Lume ca pe-o măsea stricată, că-i pute gura şi dă prost la "afacere"! Şi sper că nu m-o întreba nimeni acum care afacere, că doar d-aia zisei MADAMĂ!
Chiar încep să mă-ntreb de ce s-o zice că viaţa-i curvă, că şi pustnicii trăiesc, da' nu se vâra sub biroul nimănui...
Uite cum mă luminez şi constat că nu viaţa-i aia cu tarif orar, ci atotcuprinzătoarea Lume (cunoscută şi sub denumirea mai doctă de duduia Societate)...
Neeehehe, iacă-tă că nu-i aşa! Ar vrea 'mneaei să fie curvă, da' nu-ş' dacă mai dă cineva bani pe ea, că-i aşa de bătrână şi de stafidită... şi pute, domnule, pute a hoit de ţi se-ntoarce stomacul pe dos!
Iar dacă vreau şi eu să trăiesc pur şi simplu, îmi dă peste bot şi mă face pe mine curvă, că de ciudă că ea nu mai poate, tre' să-şi convingă mădularele că asta-i o treaba urâtă şi care nu se face, că e ruşine şi imoral, măi (pentru cine nu pricepe, recomand un studiu aprofundat al cunoscutei fabule cu vulpea şi cu strugurii...)
Şi mai dă madama lume probă de-o lipsă crasă de... (neh, că nu-i ce credeaţi voi c-o să zic, că aia-i deja o chestie prea evidentă pentru orice prost)... de imaginaţie, fiindcă nu se poate gândi la nimic altceva decât la sex! Tătă ziulica sex, sex în sus, sex în jos, sex în toate direcţiile şi-n toate poziţiile, de ţi se face pur şi simplu lehamite şi-ţi piere tot chefu' de perpetuare a speciei!
Eu una, sincer, m-am cam săturat de matroana asta scofâlcită si hârbară, cu pretenţii de cucoană din lumea bună (he, heeee, care nenea Freud, ăla era mic copil, iete-aicea probă de obsesie sexuala cronică : lumea-n lume din lume înspre dânsa sinelui propriu, ha,ha, ha!) care face reguli conform cu ce nu mai poate şi nici n-a prea putut, pentru că dânsa (folosesc cu obstinenţă această formă a pronumeluifemininpersoanaadouasingular, în speranţa că-şi va aminti cineva de celebrele întrebari cu iz xenofobic - la ce spun moldovenii ... ? )
Nu zău, eu chiar am chef să fiu fiinţă umană, nu o vietate pur şi simplu, care se deosebeşte de restul vietăţilor doar pen'că se exprimă printr-un limbaj articulat ( de parcă s-ar şti ceva despre limbajul delfinilor ori al liliecilor - altă probă de fudulie a madamei!) Şi dacă Lumii nu-i convine, n-are decât să se străduiască să-mi spargă capul (da' o avertizez că-s cam tare de tărtăcuţă) ori să mă ignore ( da' de-aşa ceva nu-i în stare, că e o abilitate specifică fiinţelor omeneşti, ori dânsa e un soi de caracatiţă care-mproaşcă...)
Să te ţii acum ce-or să se mai agite de necaz mădularele madamei...


CURVĂ = SUBSTANTIV ASEXUAT, DEŞI CU CONOTAŢII APARENT SEXUALE (c-aşa am învăţat de la ... lume!)