Search

Wednesday, August 29, 2007

Malocchio...(cotidiene, i se poate întâmpla oricui)


Ei bine, da, m-a deocheat galeria dinamovistă! Nu mai ştiu în ce stadiu de evoluţie se află devotaţii echipei din Ştefan cel Mare, cel de spartani sau cel de câini, dar să ştiţi că deoache rău de tot băieţii ăştia...

Ce s-a întâmplat?! Aseară, pe la ... să fi fost ceasurile opt din seară, ajunsesem în dreptul trecerii de pietoni de lângă casa mea, casă pe care am avut proasta inspiraţie s-o târguiesc acum vreo câţiva anişori fără să ţin cont de faptul că e poziţionată cam aproape de stadionul „23 August”...

Evident, bulevardul plin de lume care se inghesuia spre station. Evident, „lumea” asta era constituită dint-o mulţime de puştani şmechero-tupeişti (dar, cel puţin grupul din cauza căruia era eu să mor azi noapte, recunosc, simpatici!). Vreo 15-20 dintre componenţii ăştia ai „lotului de încurajare” a lotului de pe teren înconjoară maşina în care mă aflam dimpreună cu o colegă a mea (femeie serioasă, mamă de familie, cu copil aproape de etatea subsemnatei), se zgâiesc în interiorul maşinii, dau cu ochii de noi, drept pentru care se pornesc să strige, plini de voioşie: „Heeeei, săru-mâna, mamă soacrăăăă!”. Bineînţeles că am gustat gluma şi că am pufnit în râs.

Păi, unde-i deochiul în toată povestea asta, s-ar putea întreba cineva...

Este. Dar în partea a doua a poveştii. Respectiv în aceea în care am coborât din maşină, am început să traversez, cu scopul ferm de a ajunge la intrarea în blocul meu şi, pe la jumătatea trecerii de pietoni, brusc, mi s-a întunecat privirea, m-a apucat ameţeala şi mi s-au topit picioarele... Cu toată sinceritatea vă spun, habar n-am cum am reuşit să ajung în dreptul uşii apartamentului propriu, cum am pus degetul pe butonul soneriei şi nici cum m-am prăbuşit, lividă (asta am aflat-o abia câteva ceasuri mai târziu, când am început să dau oarece semne de conştienţă), în braţele consortului!

Fapt este că nici azi dimineaţă, când am ajuns la sediul instituţiunii unde-mi petrec eu, de regulă, cam două treimi din zi, nu eram într-o stare cu mult mai strălucită.Drept pentru care Zaza, fată de nădejde întotdeauna, s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat (temporar) în adevărata mamă a fiicei mamei Omida, a ieşit din birou trântind uşa de-am crezut că o să cadă tot zidul (asta cred că făcea parte din ritual, să se sperie duhurile necurate!), s-a întors cu o cană cu apă şi nu-mai ştiu ce, deasupra căreia a mormăit nişte chestii fermecate şi secrete, pe care m-a pus s-o dau peste cap. Recunosc, m-am strâmbat îngrozitor când am băut chestia aia, iar Zaza s-a scuzat timid, spunând că e apă de la chiuveta instituţiei, că altceva n-a avut la îndemână. Una peste alta, m-a repus subit în stare de funcţionare.

Oricum, se pare că, din cauza subsemnatei, galeria alb-roşie şi-a epuizat puterile paranormale, pentru că echipa s-a ales cu un ruşinos 1-3 în faţa celor de la Lazio. Altă dată, dragi băieţi, „prioritizaţi, vă rog, prioritizaţi!”



LATER EDIT: Norocul meu că meciul de azi se joacă pe Ghencea!

0 voroave::

  © Blogger template Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP