Contra_ziceri #2

Promisesem, acum aproape un an, să contra_zic o altă zicere de-a Alinei, respectiv cea despre bărbaţi.

Chiar dacă o face cu maaare întârziere, iată că Aquiu îşi respectă întotdeauna cuvântul dat!

De astă dată am pus între ghilimele, paragraf cu paragraf, şi zicerea pe care am luat-o la "scărmănat".

"Barbatii in ciuda a ceea ce am auzit noi femeile cel putin o data in viata, sunt oameni, oameni cu defecte si calitati, oameni care simt, iubesc, sufera, spera, muncesc, doresc, samd. "

Adică ce-om fi auzit " noi femeile cel puţin o dată în viaţă" despre bărbaţi?! Că eu una am auzit, evident, că toţi bărbaţii e nişte porci, dar şi că sunt puternici, spre deosebire de femei şi că, de fapt, sunt mult mai sensibili decât ele şi de aceea manifestă atitudini vădite de intoleranţă faţă de ceea ce îi deranjează (concluzia logică de aici ar fi aceea că muierea, unanim recunoscută pentru toleranţa ei faţă de bărbatul - tot al ei, evident! - beţiv şi bătăuş, este fără putinţă de dubiu, nesimţită).

Sunt absolut convinsă că bărbaţii "sunt oameni", cu absolut toate atributele caracteristice speciei homo sapiens, pentru că altminteri, dacă numai femeile ar fi oameni, nu reuşesc să pricep cărui drac de specie i-ar aparţine "jumătăţile" lor...

"Si barbatii asculta blues-uri, plang, gatesc (cand si daca vor), unii dintre ei chiar ridica capacul de la toaleta. Surprinzator, nu? Desi uneori parem doua regnuri diferite, avem atat de multe in comun. Simtim!"

Nu sunt deloc, dar DELOC de acord cu formularea asta! Cum adică "şi bărbaţii ascultă blues-uri[...], etc."?! Pe măsură ce am acumulat experienţă de viaţă, am putut constata că numai bărbaţii adevăraţi plâng, gătesc (fenomenal!) şi ascultă blues (dar, să fie clar blues din ăla de la mama lui, de pe plantaţiile din Louisiana, nu balade leşinate...) Cât despre capacul de la toaletă, credeţi-mă pe cuvânt de femeie, ăsta e un fals argument, mai degrabă un pretext de divorţ utilizabil de "doamnă" atunci când pune ochii pe altă...vacă de muls (ar fi trebuit să spun ...bou?!).

În ceea ce priveşte aparenţa apartenenţei femeilor şi bărbaţilor unor regnuri diferite, eu nici n-aş fi adus vorba despre asta...Gândiţi-vă, dragelor şi dragilor, nu doar la cât diferă bărbaţii şi femeile unii de celelalte, ci şi la cât diferă ei între ei şi ele între ele...În atare situaţie, cine ar risca să decidă care-i animalul, care leguma şi care ...bolovanul?!

"Personal nu cred in egalitatea dintre noi si ei. Sunt situatii, domenii care se pliaza lor, sunt lucruri pe care numai ei le pot face."

Nici eu nu cred in egalitate! N-am fost niciodată un fan al "Discursului asupra originii şi fundamentelor inegalităţii între oameni" (sic! că nu-i "Contractul Social", aşa cu ar fi crezut unii...), doar că n-am trasat niciodată liniile de demarcaţie în baza criteriilor de gen, ci am luat în calcul cu totul şi cu totul alte jaloane!

"Barbatii trebuie sa experimenteze pana simt ca a venit momentul sa se opreasca si sa aleaga. Aleg ceea ce ii face sa se simta impliniti, aleg sa-si satisfaca nevoile, indiferent de natura acestora, aleg sa mai copilareasca sau aleg sa se lege. Mai devreme sau mai tarziu aceasta minune se intampla."

Păi cum, femeile nu experimentează?! Şi nu aleg?! Şi nu ţin seama, în alegerile lor, de nevoi ori de deziderate personale?! Încep să cred că eu, de fapt, nu sunt femeie... cum de nu mi-am dat seama de asta în atâţia ani?!

"Barbatii au prin definitie mandrie, au nevoie sa simta ca ne conduc, ca ne ghideaza, ca ne sprijina, dar in acelasi timp au nevoie de aprobarea si sustinerea noastra, au nevoie de LINISTE. Nici un barbat nu va sta langa o femeie care nu-i ofera liniste, nici un barbat nu va sta langa o femeie pe care o doare capul in permanenta, sau care nu are niciodata timp sau chef sa il asculte. Barbatii au nevoie sa se simta liberi chiar daca sunt implicati in relatii stabile si cu cat incercam sa ii legam de noi, cu atat vor incerca ei sa scape. Au nevoie sa ne adaptam situatiilor, personalitatii lor si sa fim pe rand sau in acelasi timp: iubita, prietena, amanta, insa nu si mama excesiv de protectoare. Ei trebuie sa incerce, sa se loveasca, sa invete."

Hmmmmm! Şi eu am, "prin definiţie", mândrie, şi eu trebuie să simt că ţin frâiele bine în mâini, şi eu am nevoie de confirmare şi de susţinere şi, mai ales, de LINIŞTE! Iar cu mamele abuzive am câştigat întotdeauna partida! ...Îmi aduc aminte de o întâmplare de acum câţiva ani, numai bună de exemplu: un prieten bun, mutat cu domiciliul din oraşul natal, unde avea si el, ca tot omul, un rost, o casa,un job, in Bucuresti, numai si numai ca sa scape de maica-sa care ţinea morţiş să-i controleze viaţa. După vreun an de zile, vreme in care reuşise, luând-o cam de la zero să-şi facă alt rost, alt job şi altă casă, mă trezesc cu un telefon la ceas de seară: "Aoleu, sufletul meu, ajuta-ma, că ori mă sinucid, ori o omor! Vino şi ia-mi-o de pe cap că, de-azi dimineaţă cînd m-am trezit cu ea pe cap, mi-a întors casa şi existenţa cu susu-n jos!" Nu intru în alte detalii, pot să vă spun doar că omul nu exagera cu nimic. Ce să fac? Am luat un taxi, m-am dus până la el, am înşfăcat mama cu o mână şi valiza mamei cu cealaltă, le-am zvârlit pe amândouă în maşină şi le-am depus pe peronul Gării de Nord. Fără nici un cuvânt. I-am zis doar, în chip de la revedere: "Madam, dacă mai aud numai şi o singură dată ca vii peste fiu-tău nechemată, o să ai de-a face cu mine!" Atât. M-am întors pe călcâie şi-am plecat. Vă asigur că nici nu şi-a mai vizitat fiul fără invitaţie.

Tiiii, acum îmi dau seama, soro lume! După analiza Alinei, deşi are picioare lungi, fuste scurte şi toate celelalte "atribute" ale feminităţii la locul lor, Aquiu este, în ciuda evidenţei, bărbat! :))))))