Desunt cetera...

pe vremuri, citeam pe acoperiş,
iar soarele mai arunca uneori câte o privire printre rânduri,
aşa, din curiozitate...
ceea ce este sus este şi jos,
mă întreb
unde oare sunt poziţionate în această alcatuire visele,

ace

care cojesc sideful etravei şi-l lasă în voia valului
ce găseşte mereu câte-un mal locuit
de brize născute să sufle-n stindarde de ceaţă,
văduvite de lăncile vertebrale din care
ne încropeam cândva undiţe,
ca sa nu mai agăţăm în năvod himere,
accidental

niciodată n-am plâns
pentru ceva ne/întâmplat.

zaţul a rămas întins
pe obrajii ceştii dinainte,
are şi umbre şi-o dâră de soare prelins
printre curbe...

destinul rămâne înscris
pe-ntâiul obraz de porţelan.
mut...

a, nu, verdicte nu, niciodată!
poate, doar, concluzii...scrise.
(habar n-am dac-ar putea să fie sonete)