Manitu

Categoric, îmi spun, există un sens
şi în umbra unui fir de nisip,
în chiar învierea şi moartea neştiutului
fir de iarbă din graniţa drumului,
există un sens în nebăgarea de seamă,
în nebăgarea în seamă,
accidentală, intenţională,
nu există eroare pură, până şi hazardul
joacă şotron după reguli preexistente,
undeva, deasupra
fiecăruia, tuturor,
fiinţă şi nefiinţă, plin şi gol,
începe o cruce, o semilună, o floare de lotus,
o mamă,
suma tuturor numelor unuia
fiece nume cu sensul propriu călătorindu-se prin labirint,
iar toate sensurile radial se reflectă
înspre acelaşi centru
din care se nasc şi pe care-l concep,
categoric, îmi spun, nu este alb fără negru,
polii opuşi se atrag şi se contopesc,
categoric, există un sens în gestul rectiliniu şi net
din templul din Gordium,
iată, imi spun, secretul
ca un sâmbure în miezul quadraturii de cerc,
de la punct se începe ca să existe cercul
dumnezeu crează cuvinte pentru a fi
şi pentru a-l naşte din împerechere de sensuri,
univers.

cândva, prin 2003