Search

Friday, July 20, 2007

Nomina stultorum

de-aici până-napoi
înconjurând lumea măcar o dată
pe după umeri ca un fular de cuvinte
trage de capătul ultimei răsuflări dintre litere
să deşirăm istorii şi mai apoi peste o noapte să le rescriem
să alergăm năuci în jurul ideii absconse de glorie praf în ochi
recunoaştere datorăm adulaţie reciprocă marş aici e ograda mea
eu fac jocul şi alte vietăţi îmi cântă în strună ori brusc devin inadaptate
clienţi garantaţi ai ruginitei maşini ce toacă sâmburii vieţii mărunt
te temi să nu te îneci cu ei n-ai marjă de toleranţă altfel
ţi-e destul numele pe o bucată de hârtie cel mai adesea
poroasă trec peste el cu degetul muiat în scuipat
rămâne o dâră neagră de jeg din toată faima
ca de atâtea ori pân-acum râde timpul
îngânat de dune de pulberi
am crezut a fi fost

...in parietibus et portis semper videmus

Read more...

Monday, July 09, 2007

Fotocronică II - Venus din...milă!

Întorcându-mă aseară din cea de-a doua preumblare ( în interes de serviciu, as usually, evident!) pe ţărmurile diferitelor mări (şi, ca de obicei, n-am ajuns la plajă, fir-ar!!!), am vizionat această capodoperă a artei populare contemporane, în mijlocul unui câmp cu tărtăcuţe (sau dovlecei, nu sunt foarte sigură, pentru că buruienile astea, când sunt mici, cam seamănă între ele!).

Mulţumirile noastre se îndreaptă către mama "Seraiului", care este autoarea acestei descoperiri epocale.

Pentru specialişti, precizăm că "zeitatea campestră" poseda şi perucă , înainte cu o zi de realizarea acestor imagini. De asemenea, atragem atenţia asupra faptului că, într-unele dintre imagini, se pot zări şi rămăşiţele pământeşti ale unui ..."domn", respectiv: un băţ, o pereche de jeanşi Lee Cooper, plus un fes à la Botezatu...

Read more...

Wednesday, July 04, 2007

Fotocronică



Căţărat, la ţol festiv şi, evident, pe tocuri, până la cucurigu, ca să admir peisajul de pe treptele faimosului templu al lui Poseidon.



Să nu cumva să vă faceţi iluzii referitoare la faptul că americanii au vreo urmă de respect pentru ceva, în special pentru monumentele antice...(asta se dedică Bush-ului junior, cu ocazia parangheliei naţionale a adunăturii de neciopliţi pe care, temporar, o păstoreşte!)





Inevitabilul turist japonez...(pe când şi o vizită la...Frecăţei?!)








Şi, în sfârşit, după 3 zile de negocieri fructuase, într-o sală friguroasă în care ne-au halit ţânţarii fără vreo preferinţă etnică, într-un mod absolut democratic, a reuşit fata să ajungă câteva ceasuri şi pe plaja cea îndeppărtată...aflată la vreo 10 metri luuuuuungi de hotelul în care şed.....

Mâine mă sui în avion cu noaptea-n cap şi vin acasa. Al naibii Dorel, n-a vrut să-mi ia bilet la vreun alt zbor, mai târziu...un sadic!!!!

Read more...

Sunday, July 01, 2007

Văleu!!!



Situaţia e destul de ciudată...şed cuminte pe terasa camerei de hotel de pe malul Egeei, unde se pare că, după toate semnele, am fost "surghiunită" si abia reuşesc să mă descurc în clickuri, pt. că toate cele sunt afişate în greceşte!!!
N-am a vă da decât 1 sfat: sa nu plecaţi în plin sezon estival cu zborul de duminică seara spre Atena! Am crezut că o să mor!!! Plin, dar plin de turişti români imbecili, modelul momârlani cu plozi până-n 4 ani, din ăia care dacă nu zbiară orăcăie -iar părinţii, de-ăia care s-au suit pentru prima dată-n viaţa lor în avion!!! Grrrrrrrr!!!!!!!
I-am consumat stewaresei şefe aproape toată provizia de antinevralgice... Cre că din cauza asta ieşi poza asta cu iahtul pe care e mare petrecere aşa de... "artistică"...
În rest, se aud câteva valuri mărunţele, miroase suav a sare şi-a alge, plaja e pregătită pt. mâine dimineaţă (când eu mă voi duce la negocieri, în loc să mă lungesc pe un chaiselongue din ăla mişto, fir-ar!!!), iar de bagdadie atârnă un luceafăr cât toate zilele....
Cam atât din "raportul de deplasare". Mă duc la nani, că mâine trebuie să mă trezesc devreme.

P.S. Las deschisă uşa terasei... ;)

Read more...

  © Blogger template Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP