Ştirea zilei vine dinspre... Franţozica!

Dragilor şi dragelor, după cum prea bine ştiţi, cumătra Zaza şi-a cam pus coada pe spinare săptămâna asta şi s-a pornit, cu converşii şi cu rucsacul ei cu tot (ăla plin cu ce vrei şi cu ce nu vrei, despre care nu-mi aduc aminte să vă fi povestit, dar pe care-l târâie conştiincioasă după ea peste tot, în egală măsură la şedinţe şi la recepţii!) cu maximă determinare şi cu Air France-ul, fix către partea aia de Franţozică pe care ea nu prea poate să o-nghită, pe motiv că ar fi mult prea...nemţească pentru ficatul ei sensibil!

Evident, cu această ocazie, a lăsat-o şi pe amărâta de subsemnată singură cuc în birou, cu o aşa grămadă de belele pe cap, încât am început să cred că vieţuiesc singură două treimi din zi în prea minunata noastră instituţie. Unde mai pui că astăzi, singurul demnitar care se mai găsea, la propriu, prin clădire (că restul: le grand chef - o caută pe Zaza pe unde s-a pitit săptămâna asta, iar l'adjoint - fu mutat temporar prin Piaţa Victoriei, din cauză de şedinţe şi de blindatele care împânziră tot bulivarul, iar în clădirea aia...canci semnal la mobil!), când mă văzu, la ceas de seară, dând buzna ca o furie în biroul lui, pentru a nu ştiu câta oară, cu ochii înceţoşaţi şi cu flăcări ieşindu-mi prin urechi, a cerut, disperat, ajutor secretarelor şi oricui se mai afla prin preajmă: "aoleu! ajutooor! nuuuuu! nu iar! ascundeţi-mă! ascundeţi-oooo! încuiaţi-oooo!" :))))).

În fine, a trecut şi ziua de azi, până la urmă, şi-am reuşit să şi supraviaţuiesc... Aşa gândeam eu acum vreo patru ceasuri, îndreptându-mă spre casă în tărăboanţa colegei şi prietenei noastre (dar vecină numai a mea!), C*** smardoaica (adjectivul nu e de la mine, aşa se recomandă juna; şi eu o cred, că am avut dovezi...). Eram amândouă împăcate cu destinul şi fructificam cu spor şi pasiune posibilitatea de-a ne înjura birjăreşte coparticipanţii la trafic, când... tiling, tiling, îmi sună telefonul!

flash-back:

"[...] ce naiba se poate întâmpla la un conclav de cardinali ai timpilor de antena, unde fumul alb nu anunta decât ca Belarusul iar si-a luat-o peste falci cu libertatea presei? "

În timp ce eu scobeam prin buzunarul hainei după obiectul zgomotos, ne trezirăm subit, cu maşina în care ne găseam cu tot, între un 335 - în stânga şi un 330 - în dreapta, două măgăoaie foarte hotărâte să ne lamineze! În sfârşit, dibuiesc telefonul. şi am parte de următorul dialog, pe care-l reproduc din memorie:

Eu: Da maică, ce e?

Zaza: Unde eşti?

Eu: Pe drum spre casă...aoleu, ăştia chiar vor să ne storcească!

Zaza: Hăă? Ce? Cine?

Eu: Eh, două autobuze, ce credeai?!

Zaza: Ha ha, lasă că scăpaţi voi...aia care se aude zbier-nd e C***?

Eu: Evident! Hai zi, ce-i? S-a-ntâmplat ceva? Iar vreo zâmbră, vreo figură, vreo măgărie? că n-am chef să mai aud de-astea pe ziua de azi...

Zaza: Aaa, nu, de-astea nu, dar s-a-ntîmplat! hi hi! M-au vârât într-un grup de lucru la consiliu!

Eu: Ete fâs, mare noutate!

Zaza: Ei, da, dar ghici ce fel de grup? ( aici îmi dau seama că, dacă n-o s-o-ntreb CARE grup, ori o să se sufoce de râs, ori o să explodeze de nerăbdarea de-a mă informa. Cale de mijloc e clar că nu există)

Eu: care grup?

Zaza: Ăla de ...BLOGURI!

În momentul ăla, am icnit atât de tare, încât duduia aflată în stânga mea, care se chinuia să învârtească covrigul ca să scăpăm din ambuteiaj, era să se proptească-n refugiul staţiei de tramvai.

Nu vă povestesc mai multe, în primul rând pentru că vreau să-i las Zazei plăcerea să ne povestească în detaliu ce şi cum (inclusiv detaliile picante, doamnă, vă rog!) şi-n al doilea rând , pentru că încă nu mă pot opri din râs, a.î. mi-e cam greu să tastez...

NOTĂ: Desenul îi aparţine numitului Francis, prin a cărui arhivă a scotocit cu nesimţire prietenul nostru Google şi care mie mi s-a părut numai bună drept ilustraţie pentru această ştire! :)))