Search

Monday, November 26, 2007

Plouă...

Azi:

joacă de-a mersul "în inspecţie" la birou, încă bolind oarecum din varii motive, trafic ciudat de lejer, ajuns la birou, dat telefoane, dat indicaţii, semnat hârtii, lăsat restul baltă (cred c-am uitat ceva ce s-ar putea să fie oarecum important, so what...nici n-ar fi trebuit să mă aflu acum aici!) chemat taxi, pornit spre doctor, m-am bucurat prea devreme, pe ana ipătescu blocaj, nişte maşini de intervenţii şi pompieri se învârteau în loc piuind din sirene şi girofaruri ( evident, nici un incendiu sau accident nicăieri pe-aproape!), ajuns cabinet, doctorul fugit creanga în vacanţă, lăsase instrucţiuni precise înlocuitorului (inclusiv transmiterea mesajului cum că mi se va rupe un picior dacă mai dau telefoane numai când sunt bolnavă, că este dor mare după..."conclavurile" noastre de taină, când discutam ore-n şir tot soiul de aberaţii în cabinet), admirat în termeni ireverenţioşi coafura cea nouă a asistentei (noroc că mă ştie de când aveam vreo 9-10 ani, altfel sigur mi-ar fi dat cu scaunu-n cap!), pornit lipa-lipa spre casă, a-nceput să picure iar urâcios, găsit taxi, răbdat cu stoicism tot drumul ascultând teorii despre blaturile din fotbal emise de prestator, ajuns acasă, mâncat cam în silă (ce ciudat, să nu-mi fie mie foame...), mi se cam închid ochii, parc-aş avea un fel de febră, beau dintr-un pahar cu picior vin roşu,


plouă!

0 voroave::

  © Blogger template Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP